Incontroverse

Povestea...

Cu multă, foarte multă vreme în urmă, într-un loc uitat de toţi, ori poate niciodată cunoscut de alţii, trăia o comunitate de oameni simpli şi liniştiţi. Pământul acelei văgăuni nu era prea darnic, munca era grea, dar oamenii erau harnici şi sănătoşi, iar roadele le ajungeau de pe un an pe altul. Trăiau în pace şi armonie cu natura şi în curăţenie sufletească. Se ajutau între ei la nevoi şi când era de trecut o stavilă, o făceau laolaltă, cu mic, cu mare.

Se face că odată, la capătul unei toamne lungi şi mohorâte, când cu toţii se pregăteau să întâmpine gerurile, viforniţele şi omătul nesfârşit ce aveau să vină, o văduvă a dat naştere unui prunc pricăjit, încreţit şi tuciuriu. Nu a plâns, aşa cum fac toţi pruncii când dau de umina zilei, ci a icnit o dată, scurt, ca o sălbăticiune încolţită. Văduva l-a privit cu ochi goi şi şi-a dat obştescul sfârşit. Pe băiat l-au crescut cu toţii, fiecare cum a putut. L-au botezat Podan Mocodan Pujlău, aşa a zis o bătrână că i s-ar potrivi.

Creştea încet, era mai mic decât alţi băieţi de seama lui. Şi parcă mergea un pic aplecat pe spate, ba chiar şchiopăta puţin. „Ăsta e însemnat, e om rău !” spuneau babele. Dar mintea îi mergea. Nu la cele bune, ci mai degrabă la furtişaguri, la a stârni gâlceavă ...

Când avea 12 ani, din mâncarea primită de la oameni hrănea doi idioţi care nu se ştie cum şi de unde au venit, dar s-au aciuit lângă coliba lui, pe câte o mână de fân. Erau tâmpiţi, dar mari şi voinici şi nu îi ieşeau din vorbă. Îi trimitea să pocnească pe câte un băiat pe care Podan Mocodan nu-l plăcea. Şi nu îl plăcea pe nici unul.

Pe la 14 ani purta cuţit la cingătoare, iar cei doi bâte şi praştii. Şi tot atunci s-a însurat. Deja avea un cuvânt de spus în comunitate, nu fiindcă era spre binele oamenilor sau fiindcă era inteligent. Era doar rău, iar oamenii, decât să aibă neplăceri, mai bine îi făceau pe plac. Laşitatea întotdeauna costă. Podan Mocodan nu a muncit niciodată, dar cerea şi i se aducea. Fiindcă consuma mult. Idioţii, şi ei. Avea acum şase colibe, idioţii aveau şi ei una, jumătate din capre erau ale lui. Deja oamenii începuseră să mai strângă cureaua ca să nu îl supere pe cel ce se instaurase şef.

Într-una din zile, cineva i-a spus că vecinii de peste deal au şi ei un şef. Dar şeful ăsta al lor era mai stimat, mânca mai mult, bea mai mult şi avea două neveste. Ba chiar şi trei idioţi şi două belciuge în nas, nu doar unul ca el. S-a supărat rău şi a făcut multă gălăgie, a dat foc la două colibe şi l-a tăiat la mână pe un bătrân. Asta a ţinut cîteva zile.

Apoi, într-o dimineaţă a strâns toţi oamenii şi le-a spus că sunt în mare pericol şi că vecinii le vor răul, ştie el sigur, şi că vor veni în număr mare ca să îi omoare şi să le fure avuţia. Singura soluţie este să îi atace în noap-tea ce vine.

Şi aşa au făcut, nu de frica vecinilor, cu care se înţelegeau foarte bine, ci de spaima violentă ce le-o insufla Podan Mocodan. Vecinii au fost luaţi pe nepregătite şi înfrânţi. Podan Mocodan Pujlău, triumfător, le-a luat tot. Chiar şi pe cei învinşi i-a dus legaţi cu funii pentru ca de-acum încolo să-i muncească lui. Avea acum şapte capre, cinci idioţi, trei neveste, trei belciuge în nas şi mulţi oameni care îi munceau doar pentru o bucată de pâine şi o cană cu apă.

Podan Mocodan, în semn că era mulţumit de ajutorul dat în luptă a făcut masă mare. Bucate multe, băutură din belşug. Dar oamenii nu prea au mâncat şi nici de băutură nu s-au prea atins. Se tot gândeau la vecinii lor care acum erau legaţi şi bătuţi. Au plecat câte unul, câte unul, fiecare spre coliba lui. Au rămas doar idioţii care au chefuit două zile. Ce a rămas din merinde, li s-a dat foc. Aşa a poruncit Podan Mocodan. Plebea nu trebuia să se înfrupte din bunurile lui. În timp, oamenii au mai adăugat un nume: Podan Mocodan Pujlău Fărădelege.

Istoria este varianta celui mai tare

O poveste despre un personaj central în istoria omenirii... O poveste ce nu apare nicăieri în această istorie a omenirii. Varianta „istorică” încearcă să fie bună, dar e departe de adevăr. Pentru că istoria este varianta câştigătorului, a lui Podan Mocodan, pentru că istoria este o disciplină eminamente politică, şi totodată cel mai important mijloc de control şi manipulare.

Podan Mocodan Pujlău Fărădelege apare totdeauna, pentru că el este primul om politic din istorie şi el există în orice sistem social, el conduce şi el are, el ştie. Are tot. În perioada sclavagistă a avut pământ şi oameni care să muncească pentru el: sclavi. În feudalism a avut pământ şi oameni care să muncească pentru el: şerbi, iobagi, etc. În capitalism a avut capital, pământ, clădiri şi oameni care să muncească pentru el: proletarii. Imperialismul deja îl face proprietar al întregii lumi.

Comunismul nu a fost decât un experiment, dar ca-re a susţinut ideea de Podan Mocodan, fiindcă deşi toţi erau proprietari peste toate, s-a dovedit că Podanii Mocodanii erau mai proprietari, chiar foarte proprietari, iar ceilalţi nu prea sau chiar deloc, ei erau mai egali decât alţii.

Dar trebuie spus că această perioadă a mai tras spre lumină şi un alt fenomen: Podan Mocodanii au căutat şi au găsit un individ ambiţios, arivist, oportunist şi cu un coeficient de inteligenţă convenabil de mic pe care, nici mai mult nici mai puţin, l-au pus în fruntea lor, formal, scrupulos: Scrupulică. Ceea ce nu au calculat Podan Mocodanii, a fost faptul că Scrupulică era bolnav psihic, şi boala s-a agravat în timp atât de mult încât nu îi mai recunoştea, chiar se credea conducător şi peste ei.

Dar istoria se scrie şi se rescrie... de câte ori este nevoie.

Istoria se predă în şcoli, celor de vârste mici, la cei la care modul de a gândi este în formare, fiind “alimentaţi” cu date calendaristice reale şi informaţii din cele mai trunchiate sau denaturate, li se impun idei şi un mod de gândire pentru o reuşită deplină a îndoctrinării.

Acum dar (şi până nu de mult, în altă formă, cu alte idei) cunoaşterea străbunilor şi adevărata identitate a neamului este ascunsă, căci asta nu dă bine şi nu se asortează cu globalizarea. Şi ce ne trebuie identitate când tindem să vorbim o limbă corcită cu engleza americană şi să le preluăm până şi porcăreştile lor de sărbători? Mai nou chiar şi buletinele meteorologice din ţara noastră furnizează date despre starea vremii din ţara aia. „Cu nesfârşită umilinţă, pe vecie, ai dumneavoastră lingăi servili!” Păi de-asta nu trebuie să-i cunoaştem pe daci, pentru că dacii stăteau drept, erau verticali, aveau coloa-nă vertebrală!

Doctrina este atât de bine cioplită pe scoarţa cerebrală încât apar foarte des tipi de talia istoricului militar Mircea Dogaru (care pe multe alte planuri este un gigant) care şi-a însuşit perfect manualul şi îl poate recita întreg şi cu o teatrală intonaţie. Pentru Mircea Dogaru, tăbliţele de la Sinaia nu au existat şi nici nu pot exista pentru că nu apar în cartea de istorie. Nu este de mirare că îi neagă existenţa şi lui Napoleon Săvescu, precum şi a inscripţiilor de la Tărtăria. Nici astea nu apar în manual.

Să nu se uite totuşi că, în afară de câteva explicaţii nesemnificative şi de Congresele partidului, mare lucru nu s-a schimbat din cartea de istorie a comuniştilor. S-a completat cu informaţii fără relevanţă şi s-au scos pasaje despre vechime. Asta poate însemna şi faptul că încă ei, în frunte cu o duzină de Scrupulică, ne veghează, din umbră, dar şi făţiş.

Ceea ce nu scrie în istorie

Istoria a uitat să descrie un fenomen ce apare în mod ciclic de-a lungul existenţei umanităţii, şi anume că orice colectivitate umană, de orice dimensiune, care duce un trai paşnic şi îndestulat generează indivizi ce răstoarnă această stare de bine şi de linişte. Orice sistem social a fost supus lăcomiei şi setei de putere a unei tagme de astfel de indivizi care au tot acumulat în detrimentul umanităţii. Urmarea a fost pe măsură: nemulţumiri, crize, mişcări sociale, revoluţii, schimbări de sisteme. Alt sistem, o vreme e linişte, apar iarăşi indivizii care încep să adune şi să facă averi fabuloase, apoi crize, şi iar schimbări. Cei ce (ne) conduc, de fapt, urmăresc interese proprii, meschine.

Conducătorul unei colectivităţi umane este complet diferit de cel al unui grup de animale şi nu are însuşirile necesare acestuia. Pentru a conduce un grup de animale (lupii sau gorilele, exemple tipice), trebuie să existe curaj,  putere şi inteligenţă. Atunci, instinctiv, toţi membrii grupului îl acceptă. Pentru a conduce o colectivitate umană e nevoie de mult tupeu, aroganţă, avere şi un partid mare şi bogat în spate. Atunci toţi membrii colectivităţii care se duc la vot îl votează sau nu. Asta nu are importanţă. Iar dacă la animale conducătorul are grija grupului, la oameni acesta trebuie să aibă grija colegilor de partid şi a clanului său.

Azi, singurul duşman, real şi natural, al omului este omul. De fapt, duşmanii omenirii sunt câţiva oameni. De fapt Podanii Mocodanii.

Se spune că istoria se repetă şi că din greşeli se învaţă... În istorie însă nu vom găsi nimic scris despre greşeli şi despre acumulările incomensurabile, inutile până la absurd. Cheltuirea lor nu ar fi posibilă în mii de ani. Dar aici explicaţia constă în faptul că între Podani Mocodani există o adevărată competiţie, o concurenţă înverşunată şi agresivă, pe viaţă şi pe moarte. Dacă apare un nou tip de autoturism şi un Podan Mocodan apare cu el, ceilalţi Podani Mocodani, chiar dacă au alte cinci, dar modele de săptămâna trecută, trebuie să cumpere rapid. Dacă un Podan Mocodan are şase case şi îşi mai construieşte una, toţi ceilalţi Podani Mocodani îşi fac mai întâi şase case şi apoi o ridică pe a şaptea. Dacă un Podan Mocodan fură un milion de euro pe zi, toţi vor încerca să fure mai mult. Iar dacă un Podan Mocodan îşi vâră un belciug în nas, va prospera afacerea cu belciuge pentru nas.

De asemenea istoria scrie despre Podani Mocodani, despre războaiele lor de ocupaţie (îndeletnicire, preocupare, pasiune), despre măsuri şi tehnici de asuprire şi cucerire, îi descrie ca fiind buni strategi, tacticieni desăvârşiţi, militari de frunte, novatori în „arta” militară, dar nu pomeneşte de alte „calităţi” deosebite, cum ar fi pofta de avere, setea de putere, dispreţul şi aroganţa.

Mulţi Podani Mocodani sunt indivizi handicapaţi, în general atinşi de boli psihice, una dintre cele mai frec-vente fiind homosexualitatea care nici măcar nu este considerată o boală. Şi în loc să fie studiată şi tratată, ea este oficializată şi legalizată. Dar cine face legea? Homosexualitatea este o deviere patologică gravă de comportament, ca de altfel şi onanismul pe care încă nu l-au legalizat. Mai mult, bolnavii sunt numiţi (sau autonumiţi) în posturi cheie, posturi de conducere de mare responsabilitate. Este ca şi cum un schizofrenic ar fi numit decan al unei facultăţi de medicină. Dar totul este posibil...

Răutatea unor astfel de indivizi este de-a dreptul covârşitoare şi clară ca lumina reflectoarelor cu becuri halogen.

Cum se face o criză

O societate liniştită... concentrarea bunurilor la Podani Mocodani... criză... prăbuşire... linişte... Ciclic...

Prezentul ne oferă criza sistemului capitalist al cărei prim semn a fost războiul din Vietnam (‘59–‘75). şi toate celelalte războaie create artificial de Podanii Mocodanii producători de armament, muniţii şi efecte militare puteau să dea de gândit analiştilor. Şi poate chiar au dat... În fapt sistemul este o a treia fază a capitalismului (premonopolist, monoppolist sau imperialist, şi să-i zicem militarist sau „conflagrationist”). Prăbuşirea sistemului ne va mai distra încă douăzeci de ani de minciuni şi sărăcie. Trăiască paupertatea, viitorul de aur al omenirii ce îşi permite luxul unor Podani Mocodani la con-ducere!

Politica autohtonă în ist(e)/(o)rie

Ţara în care orice afacere trebuie să aibă umbrelă politică este o ţară suptă, ruinată. Bunuri nemeritate însuşite de Podani Mocodani se revăd în preţuri, inflaţia nu poate fi controlată, nava se îndreaptă spre dezastru, eşuează, se scufundă. Naufragiul sistemelor politic, economic şi social se datorează condiţiilor cu totul specifice: criza comunistă şi trecerea la un nou tip de criză, criza societăţii de consum de dragul consumului, permanentizarea experimentului comunist şi joasa factură a ariviştilor ce au pus stăpânire pe ţară. Podan Mocodanul lcal este un tip nou de Podan Mocodan, este un Podan Mocodan absolut, de cea mai joasă speţă, fără bun simţ, fără scrupule şi fără posibilitatea de a înţelege sensul cuvântului regret. El demonstrează că pot exista sate fără câini şi ţări fără legi.

Uriaşe cârduri de politicieni, stoluri nesfârşite se adună în săli uriaşe „să pună punctul pe problemele ţării”, nu că ar şti care sunt acestea sau că ar fi într-adevăr interesaţi, ci pentru că le este frică să nu fure alţii mai mult. în fapt acolo se face tăierea şi împărţirea caşcavalului (tortul s-a terminat) sau măcar a oaselor.

Podan Mocodanul autohton a reuşit în 20 de ani să se facă confudat cu jaful fără limită, cu afacerile oneroase, cu distrugerea mediului, a pădurilor şi vânatului, cu minciuna, aroganţa, dispreţul, sila şi ura faţă de populaţie. Podan Mocodan a făcut dintr-o ţară bogată, cu posibilităţi pentru toţi, o ruină economică, un etalon de sărăcie lucie şi de înfometare, un spaţiu în care actuala criză va avea cele mai dezastruoase şi mai rapide efecte din întreaga lume.

Podan Mocodan românesc este totodată conducător, politician şi om de afaceri. Nu este la conducere pentru că ştie să conducă sau vrea să conducă, ci vrea doar să fie la conducere. Nu este politician pentru că ştie să facă politică, ci doar fiindcă vrea să fie în politică, deşi sensul cuvântului nu are pentru el nici măcar o semnificaţie vagă. Nu este om de afaceri pentru că se pricepe la afaceri, vrea doar să fie om de afaceri, cunoştinţele lui în domeniu fiind nule, el doar fură spunând că face afaceri. Asta este singura ţară din lume în care jaful poartă denumirea de inginerie financiară (presa a scris despre S.O.Vântu că ar face inginerie financiară, prin urmare Vântu este un "inginer financiar"). Şi dacă le punem pe toate laolaltă: conducerea, politica şi afacerile să să ni le imaginăm în cârca unui singur om care se pricepe la toate. Acest om desăvârşit este Podan Mocodanul român, care, deşi este atoateştiutor, nu realizează că barca ia apă. Măcar în ultimul ceas, când conceptul de "societate de consum" scoate la iveală adevărata olfacţie, măcar acum guvernanţii ar trebui să nu fie politicieni ci specialişti adevăraţi, cu diplomă luată cinstit, care să încerce să redreseze ceea ce Podanii Mocodanii au distrus timp de douăzeci de ani. Fiecare guvern Boc face poc în cel mult şase luni, şi până la urmă, de Crăciun, crapă cu tot sprijinul târfelor şi curvelor aciuite în el şi pe lângă el. Şi, aşa cum se ştie, un Podan Mocodan contemporan, un om care doreşte binele românilor, ştie că "în ţara asta numai proştii fură ilegal"! Şi cine face legea?

Făcându-şi legile, Podanii Mocodanii mici şi-au ales unul mai mare, care, odată ajuns în creştetul lor, îi devorează, după ce mai întâi le-a dat să bea otrăvuri cu iz de bani şi femei ce se vând pe doi poli. Şi dacă mai există şi cele ce ştiu ce însemnă demnitatea, s-au detat la lătrat la ele, doar-doar s-or lăsa pe spate pe unde îi apucă pe ei.

În 2008, dovadă că tineretul a devenit foarte agresiv, în Constanţa cea condusă de primarul cu nume de legumă şi care acum se crede James Bond (Mazăre de la Bonduelle), două accidente rutiere au avut ca făptaşi copii. În ambele accidente copiii au acroşat limuzine Po-dan Mocodane pe trecerea de pietoni. Exact aşa: copiii au acroşat limuzine pe trecerea de pietoni! Constanţa este judeţul fruntaş în respectarea legilor. Dintotdeauna. A legilor mafiote. Dar cine face legea?

Globalizarea şi istoria

Globalizarea este un concept sănătos emanat de un sistem sănătos şi stabil, sistemul capitalist, societatea de consum, care mai are puţin (de trăit). Să avem răbdare că totul se va rezolva rapid. Globalizarea nu se substituie culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor popoarelor. Doar le americanizează niţel, pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. Globalizarea înseamnă un mediu de afaceri sănătos, prosper şi cinstit, pentru binele tuturor românilor, ceea este ţelul suprem al oricărui Podan Mocodan neaoş.

Fenomenul globalizării înlocuieşte comportamentul natural al românilor şi îi mână pe aceştia să promoveze sărbători ca "Halloween", "Valentine’s Day" sau altele, emisiuni Tv penibile, cretine, o presă aberantă, publicitate agresivă, şi multe alte valori ale lumii occidentale, cu urmări grave precum dislocarea din realitate, dar mai ales scăderea drastică a stării de sănătate a populaţiei. "Pâine şi circ" a ajuns doar "circ", atât. Sau mai bine zis pâinea pentru ei, circul pentru noi.

Podan Mocodanul românesc globalizat se va orienta către afacerile internaţionale cu ceea ce şi-a însuşit din ţara pe care şi-a însuşit-o, cu o umbrelă sugestivă: afacerile sunt menite să micşoreze rata şomajului prin asigurarea locurilor de muncă şi să contribuie substanţial la creşterea PIB-ului, implicit a nivelului de trai. Speranţe deşarte. Cert este că de când ne-a părăsit Scrupulică, nici un guvern nu a fost preocupat de crearea de locuri de muncă, cel actual fiind absolut departe de problema asta, de altfel minoră.

Orice sistem e vulnerabil. Dar un sistem nu poate fi distrus decât din interior, dacă în interiorul acestui sistem (om, calculator, etc.) a pătruns un factor destabilizator, un Podan Mocodan, un virus, orice.

Acum am intrat şi noi în UE. Noi suntem virusul! Aşa că treaba va merge de-acu’ mult mai repede. Dar să nu ne mai certăm, mai bine un cântec vesel să cântăm; şi ce cântec vesel poate fi mai potrivit ca "Internaţionala"? Apoi va urma, cu pas apăsat, un  dans ciudat... “Ciuleandra”!