12 aug. 2009

Preoţie, de pe bani [2]

Rogu-mi-te, Doamne, iartă-mi păcatul că mă doare ce e prin ţara asta, dar ce să mă fac dacă mâncărimile altora sunt mai mari decât ale mele? Dau acatiste şi pomelnice toată viaţa mea, mă ploconesc la pragurile bisericilor, dar lasă-mă să spun ce nebunie e şi prin ograda sutanelor înfrăţite cu cel ce nu e de partea ta.
Ca în orice stat medieval care se respectă, în România tuturor prostibilităţilor, nimic nu se face fără ajutor de la Cel-de-Sus, evident prin mijlocirea credincioşilor soldaţi ai Domnului, preoţii. Din mare credinţă, cinste şi utilitate, încât au avut dorinţa de a înţesa cu ei ministerele militare, ale Apărării şi Internelor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, dar şi Administratia Naţională a Penitenciarelor. Iar pentru toate serviciile aduse serviciilor, în medie, fiecare dintre preoţii slujitori primeşte drept salariu cam 1 000 de euro, adică o leafa (plătită tot de la buget) cam de cincişase ori mai mare decât a unui preot "civil". Anual, aceşti superpopi milionari ne scot din buzunarele petecite datorită greutăţii sărăciei, cam două milioane de euro. Sunt sigur că şi ei realizează că e un preţ prea mic pentru contactul cu divinitatea, că nu sunt pe deplin ascultaţi...
Şi ca să fie totul cât mai bine în ţară, mai marii politicieni, tot la fel de mari credincioşi şi respectuoşi ai învăţămintelor creştine au dat o Lege pentru satisfacerea cerinţelor spiritual-religioase ale militarilor... Prin Ordonanţa 106/2000 şi Legea 195/2000, ministerele şi serviciile mai sus citate au fost înrolate cu totul în armata Domnului, cel mai straşnic conducător de oşti. Bunăstarea sufletească şi religioasă a angajaţilor acestor instituţii a intrat din acel moment în grija ostaşilor Domnului, preoţii militari – popi milionari, care au devenit responsabili cu satisfacerea cerinţelor spiritual-religioase ale militarilor, preoţii militari urmând să contribuie, prin mijloace specifice şi în limitele misiunii pastorale pe care o au, la cultivarea virtuţilor ostăşeşti, la formarea răspunderii civice şi a sentimentelor patriotice în rândul militarilor! Avantaje? O-ho, păi, destule. Gândiţi-vă numai la băieţii noştri care au plecat în Irak, Afganistan  şi Kosovo. Păi..., una e să ţi se pună arma în braţe şi să fii trimis în <teatrul de operatiuni> cu un şut în cur şi tradiţionalul urlet “Pe ei, pe mama lor!”, şi cu totul alta e să pleci la luptă cu arma ucigătoare sfinţită de taica popa şi cu Dumnezeu de partea ta când înfunzi un glonte în căpăţâna unui musulman ce într-un caz vrea să fie liber, în altul să domine sau al unui ortodox ce e revoltat că poza cu cimitirul musulman distrus de ei, mare cât prima pagină a ziarului din ţara în care nu există naţionalităţi, dar se cere altora a fi recunoscute, arată nişte cruci ce au fost lovite pentru a arăta a semilună. Sau gândiţi-vă la politiştii, jandarmii ori gardienii din penitenciare care, educaţi bine-merci cu sfânta idee că “bătaia e ruptă din Rai”, simt că până şi bastonul alunecă mai voios pe spinarea amăţilor când e sfinţit de preotul militar din dotarea instituţiei. Şi mai gândiţi-vă cât de uşuraţi se simt creştinii când se dă Sfânta Câmpie a Mierlei, unde au murit bieţii români şi sârbi creştini, întru apărarea Creştinismului pe vremea lui Mircea cel Bătrân. Se dă acum cu sufletul împăcat de rugăciunile preoţilor militari, în numele Păcii aduse şi impuse de conducătorii sodomizaţi şi sodomizanţi de prin Occidentul ce pompează în dosul feţelor politice din România.  Dezavantaje? Dumnezeu ne-a păzit de aşa ceva! Poate doar financiare, pentru noi, ceilalţi, mai neduşi la biserica nouă, dar plătitori de taxe şi impozite.
Dar dacă tot e armată, de ce să nu fie cu adevărat armată? Aşa că Armata Domnului e profesionistă! Ministerul cu cele mai mari nevoi religioase este cel al Apărării. La acest minister, un batalion divin, ce numără 78 de slujitori ai Domnului, este gata oricând să intervină cu rugăciunile, plecăciunile şi crucile din dotare pentru a stinge focul păcătului, stârnit de Ucigă-l Toaca în sufletele oştenilor români. Câţiva dintre aceşti preoţi au fost trimişi în Irak şi Afganistan pentru a însoţi trupele românesti. C-aşa e ministerul ăsta, dacă tot nu le-a dat blindate amăţilor trimişi să lupte în izmene, măcar le-a dat popi, care să se roage pentru ei: <Doamne ajută să nu calce nici astăzi TAB-urile alea cu podeaua neblindată peste vreo mină artizanală de-a necredincioşilor!> Din păcate, nici rugăciunile astea nu mai sunt ce-au fost odată, au pierdut din viteză şi s-au pierdut pe drumul până la Ceruri şi până acum am pierdut destui soldaţi români, semn că Dumnezeul nostru nu prea joacă cu tupeu în deplasare la necredincioşi. Revenim la oile noastre rătăcite şi mai aflăm că prin Legea preoţilor militari aceştia sunt asimilaţi ofiţerilor. Şi uite aşa preoţii angajaţi în instituţiile specificate de Legea 195 au putut fi asimilaţi gradelor de maior, locotenent-colonel, colonel şi general de brigadă. Poate că vom avea şi primul Mareşal din rândurile armatei sfinte...
La Apărare, popa cel mare este general de brigadă “Părintele” Constantin Tanu,  generalul detaşamentelor de elită de preoţi ai Ministerului Apărării, şeful secţiei religioase a ministerului, având funcţia de inspector general, asimilată gradului de general de brigadă, ce struneşte 77 de mânji nărăvaşi în straie de preoţi, gata oricând să muşte din duşmanul credinţei religioase a oştenilor români. Rugăciunile părintelui Tanu sunt, însă, cele mai scumpe. Conform declaraţiei de avere pământească de pe site-ul ministerului, popa Tanu câştigă, doar din soldă, 4 500 de lei pe lună. La această sumă se adaugă 527 de lei, norma de hrană pentru ofiţeri, dar şi alte sporuri precum cel de radioactivitate, întrucât popa Tanu îşi face slujbele la Ministerul Apărarii, a cărui clădire este înţesată de antene folosite la captarea bunăvoinţei divine. Dacă epoleţii credinciosului sunt mai puţin auriţi, există şi rugăciuni ceva mai ieftine,  ca ale unui maior din subordinea generalului de brigadă popa Tanu. Un preot asimilat gradului de maior ajunge la un salariu de aproape 3 000 lei pe luna, compus din solda de 2 400 lei şi norma de hrană pentru ofiţeri. Una peste alta, se câştigă binişor, după voia Domnului, din propovăduirea (sau văduvirea) credinţei creştine printre oile rătăcite ale miniştrilor aruncaţi la întâmplare şi poruncă în fruntea Ministrului Apărării.
Sufletele tuturor politiştilor şi jandarmilor din ţărişoara noastră sunt păzite de 22 de preoţi militari. Puţini, dar buni, zic unii! Cei mai mulţi dintre aceştia sunt asimilaţi gradului de “lent-colonel”, iar cel ce îi mâna în luptă pe sfinţiile de la Ministerul de Interne este părintele Niculae Constantin, şeful secţiei religioase a ministerului. Într-un an, 2006, părintele Constantin a câştigat lunar 5.800 lei. Scump al dracului... Ptiu, Doamne, iartă-mă, că iar era să mă duc în păcatul celui  nesfinţit. Scump rău kilu’ de rugăciuni, de alea pe bune, de şef de secţie religioasă de la Interne, însă eu, cârtitorul, prefer să plătesc impozite mai mari ca să luăm cu toţii în gură un bocanc de jandarm din ăla sfinţit decât unul din ăla obişnuit, plin de păcate. Nici mânjii părintelui Nicolae nu o duc mai prost pe partea materială. Dimpotrivă, ei sunt chiar mai bine plătiţi decât cei de la Armată. Având în vedere că cei mai mulţi dintre ei sunt “lent-colonei”, salariile ajung lejer la mia de euroi pe lună.
Şi tot aşa, Popii de la Penitenciare se afla în graţiile financiare ale Domnului ce a îmbunat pe cei de la finanţe. Preoţii militari din penitenciarele româneşti (42 de preoţi erau odată), câte unul în fiecare penitenciar, sunt cei mai greu incercaţi în lupta lor de mare angajament pentru aducerea pe calea cea bună a berbecilor Domnului rătăciţi în celulele din puşcării. Primul semn de victorie este chiar faptul că berbeceii cuminţiţi găsesc, după eliberare, mult mai uşor drumul de întoarcere la puşcărie. Un preot de penitenciar câştiga pe lună între 2.700 şi 3.500 lei, cei mai mulţi dintre popi fiind asimilaţi gradului de colonel, conform Legii 195/2000. Salariul lor este compus din coeficient de grad, coeficient de funcţie, spor de vechime şi spor de pericol (mare!). În acest caz, pericolul se defineşte ca fiind riscul ca un deţinut să-i tragă o cruce în cap unui preot, pentru că Dumnezeu nu i-a ascultat rugile de eliberare înainte de termen sau o vacanţă în Monaco. De asemenea, preoţii din penitenciare primesc lunar şi norma de hrana de 400 lei. Ocazional, ei pot primi stimulente în bani şi sporuri de 50% din salariu pentru fapte deosebite. Le spun, pentru asta <Doamne ajuta!>.
Ce ne spuneau popii Constantin Tanu (şeful secţiei religioase de la Apărare) şi Constantin Stoica (purtătorul de cuvânt al Patriarhiei) despre ce înseamnă să fii preot militar. Că popa Tanu nu s-a arătat prea liniştit când au fost cunoscute publicului darurile băneşti venite de la buget pentru harul ostaşilor cu sutană (“Dom’le, peste tot salariile sunt confidenţiale. Ce vrei? Nu înţeleg, chiar nu înteleg ce vrei?”), însă  despre faptul că popa Tanu câştigă mai puţin decât popa Constantin, omologul său de la Ministerul de Interne, tot el, ca un sfânt, spunea “Viaţa nu se trăieşte prin comparaţie, frate! Nu fac ce fac pentru bani, o fac pentru oameni?”.
De la el, popa-militaru’ am aflat şi eu multele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un preot pentru a intra în slujba Ministerului Apărării, condiţii foarte afurisite. Preoţii trebuie să aibă o medie la licenţă de cel puţin 8,50 (mai nou harul se poate verifica prin note!), minimum doi ani de preoţie şi să primească aprobarea Bisericii, care face o selecţie mai dură decât cea pentru Legiunea Străină. E drept, nu orice popă de ţară, sau de cartier, ajunge să aibă grijă de sufletele soldaţilor noştri pentru un purcoi de bani pe lună. După ce sunt selectaţi, preoţii sunt trimişi la şcoala de ofiţeri în rezervă, unde învaţă pe sutana lor ce înseamnă un “Tiris! Marş!ţ sau “50 de flotari, executaaaarea!”.
Preotul Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, l-a confirmat pe popa Tanu: “Sigur că da, au nevoie de experienţa pastorală, e totuşi o pastoraţie specifică acolo, între militari. Au nevoi speciale, probleme speciale”.
Ce mai tura-vura... popii militari fac instrucţie cu mătănii...
Participarea militarilor la activităţile de educaţie religioasă se desfăşoara conform planului pregătirii pentru luptă. Daca tot aţi citit până aici şi totuşi nu aţi înţeles de ce sunt plătiţi băieţii ăştia în sutana (nici eu, dar până termin de scris sper să înţeleg), hai să vedem câteva pasaje din legile preoţilor militari, care să meargă până în sufletul nostru păcătos. Iată, de exemplu, ce zice articolul 3 al Sfintei Ordonanţe 106/2000: “Activităţile duhovniceşti şi religioase se desfăşoară conform rânduielilor bisericeşti, după programul stabilit de preotul militar, cu aprobarea comandantului unităţii. Participarea militarilor la aceste activităţi se face pe baza opţiunii liber exprimate a acestora”. Asta da... dar... dacă vrea pifanul să execute şi el un “Tatăl nostru”, frumos, ca la carte, trebuie să ceară voie de la dumnezeul unităţii... Urmează alineatul doi al aceluiasi articol: “Participarea militarilor la activităţile de educaţie religioasă, morală sau civică, la serviciile religioase prilejuite de sărbătorile naţionale, depunerea jurământului, Ziua Eroilor, zilele categoriilor de forţe ale Armatei, armelor, zilele unităţilor, din duminici şi sărbatori, precum şi la programul educativ-patriotic legat de acestea se desfăşoară conform planului pregătirii pentru luptă”. Nu prea e nimic surprinzator, nici măcar Dumnezeu nu mişcă în front dacă nu e trecut în planul de luptă. însă unde mai e aici libertatea opţiunii?
Uite, Doamne, că iar mi-am făcut păcate. Mă duc să mă spovedesc! Dar unde, Doamne, că n-am bani să le plătesc iertarea ce numai tu mi-o poţi da. şi o să mă rog şi pentru ei, plecat cu smerenie în faţa adevăraţilor slujbaşi ai tăi, de pe la Mănăstirile uitate de lume, dar nu şi de Tine. Doamne, de ce nu ne mai dai Sfinţi ca Daniil sau măcar preoţi mari ca şi cei ce ne dau încă Lumina Ta, pe la Mănăstiri precum cea de la Frăsinei? Nu ne uita, Doamne! Iartă-i şi pe ei că nu mai ştiu ce fac, deşi sunt cei mai în măsură să ştie ce fac!