Sindrofiticul ca ins

Depărtările schimbă unghiurile de incidenţă şi eroarea de paralaxă este inevitabilă. Din depărtare venind, cu viteză şi fără a se arăta statornică, orice piatră, oricât de colţuroasă ar fi, este mai rotundă decât o bilă bine şlefuită.

Din zările îndepărtate ale lipsei de orice preocupare ce l-ar putea defini şi contura ca şi chip existenţial omenesc, se înarmează cu suficiente resurse de împrumut pentru a fi concordant cu sindrofiile la care îşi împinge formele de manifestare pentru a i se pierde urma, asemenea paşilor pe care îi face, mereu ezitant pe coridoarele subteranelor din suflet.

Având o spaţialitate redusă la dimensiunile planului de proiecţie al imaginii fără perspective, propria-i imagine pendulează între verticalitatea existenţială şi orizontala umbră. Privindu-şi umbra îşi modelează statura prin schimbarea poziţiei proiectorului ce face posibilă existenţa umbrei. Aşezându-l la nivelul genunchiului când acolo îi coboară şi sediul gândirii, lasă o umbră difuză pe tavanele sub care îi place mai tot timpul să se adăpostească de stropii de ploaie trecători. Când trebuie să-şi compare elucubraţiile cu ale celor ce spun în puţine cuvinte ceea ce eternitatea nu i-ar fi suficientă pentru a spune ceva printre negaţii contradictorii, precum cenuşa, îşi aşază proiectorul deasupra frunţii pentru a-şi putea călca bine şi eficient propria umbră.

Fără tragere prea mare de inimă, trăind neînţelese contracţii egotice, proclamă buna dispoziţie, alergând prin faţa podiumurilor pentru a-şi demonstra veleităţile artistico-imagistice, concentrate în densitate pe număr de componente ajutătoare. Imagini şi imaginaţii, de multe ori în contra-lumină.

Mereu foarte grozav, mereu acaparator, mereu adept al horei cu un pas înainte-doi paşi înapoi, se face vederilor văzut, când nu se ploconeşte mai marilor înaintaşi. Când simte că lumina-i bate în creştetul capului ameţeşte pentru că nu reuşeşte să-şi menţină stabilitatea fără umbra ce şi-o are ca stabilopod.

Din înalturi frumuseţea creată materialiceşte nu mai apare decât ca o mlaştină cu reflexii multicolore întâmplătoare. Turbulenţele produc vârtejuri care anestecă multicoloritatea dându-i nuanţe de gri-cafeniu, îmbogăţită pe deplin de mâlul scos din străfunduri pentru a estompa orice irizaţie ce ar putea mărgini petele.

Când puternice rafale de vânt se fac sinţite, ploi de picături limpezite în grabă sunt lăsate să cadă precipitat şi des peste întinsa suprafaţă cuprinsă de mocirla ce asfixiază orice formă de trăire. Câteva ferestre lasă să treacă lumina şi bulele aerisitoare ce vor să fixeze şi cureţe instabilul teren al unei fundaţii aşezate pe nişte piloni ce mereu caută să stea locului, pentru a se putea înalţa ceva deasupra lor, nu doar un plan al nivelului mării.

Nimic nu e bine colorat, nimic nu e bine limpezit. Când valul de lumină e puternic, umbre de ploape prea rapid mişcătoare aduc pedelele de întuneric pentru a crea o cortină circulară care să izoleze totul de luminarea ce ar face să trepideze nimicul creat din neîmpliniri şi frustrări. Când nici aşchie nu poate fi, nici trunchi rodnic, orice creangă ruptă nu este decât o uscătură. Şi chiar dacă pădurile sunt rare, uscăturile nu lipsesc. Dar unele dintre ele încă au pretenţia de lăstar şi se vor înconjurate de lăstari care să decadă la esenţa de uscătură călcată în picioare.

Focurile se aprind totdeauna în uscături. Dar odată aprinse pot să facă să ardă copaci plini de rodnicie şi făcători de umbră binefăcătoare... Când ard falnicii copaci, pompierii nu pot stinge focul cu apă plină de mâl.

Indicii: distractiv în public, cuplaj la informaţii superficiale, negare continuă

Apostolul contrafăcut

Însemnat cu forme androgine, chipul îi tradează căutarea respectului fără de motiv şi încercarea de a umple o panoplie cu trofee de vânătoare sub acoperire. Pasul îi este calculat spre a se prezenta cu o siguranţă indubitabilă, iar vorbele au în ele consistenţe fără argumente, înţelesuri superficiale şi fărâme desprinse din dubioase obsesivităţi congestive.

Gesturile n-au nici faţă nici spate, sunt coroborate singurei dorinţe de autosatisfacere. Nici teamă, nici ruşine, nici îndemn spre smerita înnobilare.

Pe armonii pline de puteri eliberatoare îşi aruncă harponul măreţiei ce va fi câştigată, în schimbul cedării personalităţii, capitulării în panoplia cu figurine triste.

Buric al unei lumi inventate, aduce osanale anonimatului şi îşi anonimează propriile impresii despre sine. Induce idei, dar fură începuturi spre a-şi continua agonia extazică a mimetismului copleşitor.

Fără arme mai lungi de mărimea palmei, încearcă atacuri mortale colaterale cu speranţa de a lăsa impresia demascării atacatorilor trimişilor speciali pe Pământ.

Privit din faţă arată a fi blajinul care suflă în piper spre ceilalţi, cu buzele calculat rotunjite pentru ultimul sărut, cu ochii căutători în orizontul propriu, şi pletele fluturând în aura multicolor modificantă.

Privit din spate, oricine poate să vadă gârbovirea pricinuită de închipuiţii pumni primiţi în plex, din teama neîmplinirii dorinţei. Două mâini pregătite a sugruma sau a dezbrăca nu-şi găsesc niciodată odihna în continua balansare conformizată.

Lateralele-i definesc complexitatea structurii amorfe înfierbantată de mişcarea browniană a marii conflagraţii interne. Echilibrându-se în faţă în două puncte, în spate îi este sprijin capul spre a nu se dezechilibra în marea-i alergătură.

De sus e greu de desluşit ceva în groapa de potenţial în care se adună, fără stratificare, superioare potentialităţi, excentrice decăderi şi o multitudine de îndoielnice adevăruri incerte. Sporovăieli fără spor ţin locul predicilor moralizatoare injectând glumele pe post de anestezic al bunei simţiri. Elucubraţii învăţate prin citirea la lumina aparatului de sudură îndeamnă la o falsă pudoare a pisicii ce zgârâie rău când nu simte brânza bună în burduful de câine!

Când mantia apostolicească se va învrednici a nu se mai aşeza pe umerii înfulăriţi, contrafacerea va fi deferită înaltei idei dispreţuitoare.

Indicii: spiritualitate, date personale lipsă, superficialitate

Luciferi cu pălărie

Privind din faţă, multe căi se văd drepte. Umbra şi zornăiturile fac să fie văzuţi doar paşii la vedere, să fie auzite doar cuvintele spuse şi înţelese doar gesturile de curtuazie.

Din spate însă multe se mai văd. Când cortina se ridică, preţul este pus pe ceea ce se vede din faţă, spatele rămânând complet descoperit. Atât de descoperit că par să se vadă toate formele dosnice şi josnice.

Paşii ce par hotărâţi au o şovăire la ridicare, fiindu-le frică de a nu fi acuzaţi de tentativa de doborâre. Desprinderea este o corvoadă, la fel cum corvoadă este şi poziţia stabilă şi fixă, preferându-se arătarea tălpii pentru ca mărimea sa să-şi pună amprenta pe feţele privitorilor.

Cuvintele ce se aud dinspre spate nu mai au nici dulceaţa, nici dulcegăria, nici înţelepciunea celor ce sunt tuturor spuse, mai mulţi sau mai puţini. Sunt mereu invocate trimiterile în umbre, în întuneric sau în adancuri a celor ce ar trebui să îi dea totul pentru înălţarea sa pe podiumurile recunoaşterii. Când normalele râsete ale altora îi sunt auzite, cuvântul înspre spate iscă uragane nimicitoare.

Gesturile spun aproape totul pentru cei ce pot să înţeleagă şi vor să priceapă structura conceptuală. Plecăciunile sunt de fapt împingeri din cale, mulţumirile sunt un "trebuie mai mult", iar pentru tot câştigul ce-l are intinde mâna spre a fi plătit.

Matematic, privirea din faţă şi din spate echivalează cu definirea părţii reale. Cu un mic şi singur “i” în faţă, numărul are şi o componentp imaginarp, echivalentp privirii observânde de sus.

De sus văzut, de acolo unde traiectoriile apar total nedisimulate, de unde ungherele nu au acoperiş, albul faţadei poate fi separat de fumul negru, ucigător, din interior.

Dulău de stână, dedat la laptele bietelor mioriţe, îi este mereu necesară prezenţa celor inimoşi, frumoşi şi curaţi, pentru a se arăta pe sine ca îngeresc şi plin de dăruire. Dăruieşte şi se încarcă de multe gânduri bune, dar darul său este o parte din ceea ce ia de la alţii. Îşi opreşte partea leului, pe care o preferă cât mai mare, pentru a-şi păstra o amprentă angelică.

Când se trezeşte singur, rage şi răgneşte, dar cu glas mieros cheamă la degustarea preaplinului pahar otrăvit. Jucând de-a "v-aţi acunselea" cu "pentru tine-pentru mine", aruncă niste corzi mari şi puternice spre cea fericită mioară ce a fost otravită cu propriul lapte, chiar şi atunci când acesta de băut nu era bun.

Când ştie că laptele-i este plin de tot ceea ce are necesar pentru el, un alt machiavelic înger este chemat spre a-i fi păstor. Păstorită de un astfel de pastor, totdeauna îşi va putea sorbi necesitatea fără a se mai cheltui din partea leului pentru a o chema şi ademeni pe mioară. Iar machiavelicul intră şi el în joc, punând la bătaie tot arsenalul de neputinţă, înfumurare, îngâmfare, grandomanie şi prefăcătorie, doar-doar ar putea arăta că în curtea proprie mioara ar fi şi mai rodnică, şi mai arătoasă.

De sus, vederea umbrelor este ceva atât de uşor încât nici semnul degetului arătător şi cel mic, ridicate, nu este un secret, aşa cum nici îmbrătişările dintre lepros şi ciumat nu-s altfel văzute decât ca o încercare de apariţie a unei noi boli, mai fără de leac.

Machiavelicul îşi joacă un rol doar şi nimic nu vede, nimic nu percepe. El deschide porţile cu capul şi îngenunchează pe ştergătorul de noroi. Cauta intrarea în casă cu lumânarea stinsă sau pe la ferestrele altora, când le vede luminătoare. Şi îşi joacă jocul exagerând cu jucăriile.

Reuşitele stau în vârful cuţitului şi se clatină la adierea palei de boare dată de venirea sau trecerea unui înger ce a fost vrut ademenit. Şi reuşitele dispar dacă un purtător de sceptru aprinde o candelă. Rămâne doar urletul macabru al machiavelicului şi răgnetul de frică şi neputinţă al luciferianului.

Ca să se ascundă privirii de sus, ca să dea exemplu machiavelicului, îşi pune pălăria ce-i poate ascunde urechile pline de flăcări, pentru a-i rămâne doar strălucirea rece, luminoasă a angelismului ce şi-l însuşeste plin de vervă. Doar că, aşa cum orice pasăre pe limba ei piere, ulciorul merge doar de trei ori la apă. A patra oară crapă, iar lui Lucifer cu pălărie aripile-i se vor închide iar masca va merge la morgă. Chipul hâd îşi va da în vileag tot adezivul sintetic folosit atât de des...

Indicii: chei la brâu, fotograf de instantanee, cântareţ pe text, nervos contra cost